În noaptea de 26 spre 27 mai 1821, Tudor Vladimirescu a fost asasinat de eteriștii prințului Alexandru Ipsilanti. Deși au trecut 205 ani de la acest tragic eveniment, moartea lui Tudor Vladimirescu este încă un episod neelucidat din istoria României.
Tudor Vladimirescu a fost ucis la Târgoviște, din ordinul prințului Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, mișcarea de eliberare a grecilor de sub stăpânirea turcilor, ale cărei acțiuni s-au derulat în perioada februarie – septembrie 1821 pe teritoriul Țărilor Române.
Motivele și modul în care a fost ucis Tudor Vladimirescu nu ne sunt pe deplin clare nici astăzi, istoricii care s-au aplecat asupra acestui subiect formulând mai multe ipoteze.
Relația dintre Tudor Vladimirescu și Eterie
Relația dintre Tudor Vladimirescu și Eterie a reprezentat unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale istoriografiei dedicate Revoluției de la 1821.
Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu s-a desfășurat simultan cu mișcarea grecilor eteriști care avea ca scop eliberarea grecilor de sub stăpânirea otomană, sau conform altor afirmații, emanciparea tuturor creștinilor din Imperiul otoman.[1]
S-a scris și s-a speculat mult pe natura relației dintre Tudor Vladimirescu și Eteria grecească. În timp ce Andrei Oțetea[2] afirmă cu tărie că Tudor Vladimirescu a fost eterist iar Revoluția de la 1821 a fost doar o parte a mișcării eteriste, majoritatea istoricilor nu susțin această afirmație, considerând că Tudor nu a fost eterist în adevăratul sens al cuvântului (nu a depus jurământul de credință secret care consfințea intrarea în rândul eteriștilor), fiind posibil să fi avut o înțelegere, probabil scrisă, încheiată cu Iordache (Gheorghe) Olimpiotul[3] și Ioan Farmache, prin care s-a angajat că îi va sprijini pe eteriști să treacă prin Țările Române în drumul lor către Grecia, unde vor purta lupta lor pentru libertate cu turcii.
La momentul încheierii acestei înțelegeri Tudor Vladimirescu a avut convingerea că revoluția grecească se baza pe sprijinul țarului Alexandru I și a armatei imperiale, care era gata să intervină dacă turcii ar fi trimis trupe împotriva răzvrătiților, așa cum afirma Alexandru Ipsilanți.
În acest context trebuie menționat faptul că, la 23 martie 1821, ambasadorul Marii Britanii la Saint Petersburg sublinia că: „Revolta moldovenilor sub prințul Ipsilanti trebuie distinsă de cea care a izbucnit în Țara Românească sub Vladimirescu și care, din tot ce se știe până acum, pare a avea o origine deosebită și în multe privințe un scop deosebit”.[4]
La 8 iunie 1821 cancelarul Metternich susținea că răscoala lui Tudor avea un caracter diametral opus celei grecești, ea fiind îndreptată împotriva fanarioților: „declarațiile lui Tudor erau redactate într-un sens cu totul deosebit de cele care se observă în proclamațiile lui Ipsilanti. Deosebirile acestea de vederi și de tendințe se accentuară tot mai aspru până ce ajunseră la ruptură îndată ce dezarmarea revoluției grecești de către țarul Alexandru nu mai era o taină pentru nimeni”.[5]
În condițiile în care, ulterior, a devenit cert faptul că țarul Alexandru nu sprijină nici revolta grecilor nici mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, deci nicio armată imperială nu va veni să lupte cu turcii, iar grecii și-au schimbat planul și au decis să poarte ostilitățile cu turcii pe teritoriul Țărilor Române, Tudor, conștient de faptul că singur nu poate ține piept turcilor, a căutat să ferească Țara Românească de stricăciunile pe care un război cu aceștia purtat pe teritoriul Munteniei le-ar produce, iniţiind în acest scop tratative cu turcii.
În corespondențele sale cu turcii, dintre care unele au căzut în mâna eteriștilor, i-a asigurat pe aceștia că mișcarea sa nu este împotriva Înaltei Porți, ci numai împotriva boierilor greci și români care „au prădat și despuiat norodul, încât acesta a rămas numai cu sufletul”, arătându-și totodată loialitatea față de sultan.
Tudor Vladimirescu și ruptura de Eterie
După intrarea în București, în martie 1821, Tudor Vladimirescu a exercitat puterea politică în Țara Românească. Timp de două luni, el a condus administrația țării, încercând să mențină ordinea și să împiedice transformarea revoltei într-un război devastator.
Situația s-a deteriorat rapid în luna mai 1821. Imperiul Otoman pregătea intervenția militară împotriva eteriștilor, iar Rusia condamna oficial mișcarea lui Ipsilanti, refuzând să o susțină. În aceste condiții, Tudor a încercat să negocieze cu otomanii pentru a salva propria mișcare și pentru a scuti țara de dezastrul provocat de o invazie otomană.
Această orientare pragmatică a fost interpretată de eteriști drept trădare. Liderii Eteriei îl suspectau pe Tudor că dorește să se desprindă de cauza greacă și să ajungă la o înțelegere cu Poarta. În plus, disciplina excesivă impusă de Tudor și refuzul său de a permite jafurile au provocat tensiuni în rândul trupelor sale.
Retragerea din București și tensiunile din tabăra pandurilor
După ce a părăsit Bucureștiul în data de 15 mai 1821, Tudor, în fruntea a 4000 de panduri pedeștri (6000 conform altor surse), 500 de arnăuți bulgari și sârbi conduși de Hagi Prodan, Macedonski[6] și Alexandru Pavlovici, dotați cu cinci tunuri, s-a îndreptat spre Pitești.
Potrivit unor surse intenția sa era să se unească cu eteriștii[7] conduși de Iordache Olimpiotul și Farmache Jianu[8], conform altor interpretări[9] urmărea retragerea în Oltenia unde întărise mai multe mănăstiri pentru rezistența împotriva turcilor.
Decizia de a părăsi capitala urmărea evitarea distrugerilor pe care le-ar fi provocat o confruntare directă între Armata Norodului și trupele otomane trimise să înăbușe atât mișcarea lui Tudor, cât și revolta eteristă. Totodată, armata pandurilor ar fi fost net dezavantajată într-o confruntare desfășurată în câmpie, în fața unei armate otomane superioare numeric și logistic.
Trupele otomane, care urmăreau în principal nimicirea mișcării eteriste, au pătruns în Țările Române la sfârșitul lunii aprilie şi începutul lunii mai 1821 pe șase coloane: trei către Craiova, două către București și una în Moldova, pornind de la Brăila.[10]
La 16 mai 1821, la o zi după plecarea lui Tudor din București, trupele conduse de Kehaia-bei, pașa de Silistra, au ajuns la marginea Capitalei, fiind întâmpinate de boieri în satul Cățelu.
Disciplina severă impusă de Tudor Vladimirescu
În drumul spre Pitești, Tudor a luat măsuri drastice pentru a preveni dezordinea și pentru a respinge orice posibil atac al otomanilor sau al eteriștilor.
După plecarea din București, Tudor, care „pretutindeni era însoțit de trupa uciderii (unul dintre instrumentele de impunere a disciplinei în rândul trupelor), a omorât 30 de panduri, pe unii spânzurându-i, pe alții omorându-i cu mâna lui, în fața tuturor ostașilor, înstrăinându-și astfel încrederea și simpatia acestora”.[11]
Aceste informații sunt consemnate și de C.D. Aricescu, care notează: „De la Bolintin la Găești, Tudor omorî peste douăzeci panduri și sârbi, pentru furtișaguri, cum afirmă Cioranu; iar Chiriac Popescu susține că 33 ar fi omorât, pe unii prin spânzurătoare, pe alții cu măciuca, el însuși cu mâna sa: și pe mulți din ei înaintea oștenilor”.[12]
Încă de la începutul marșului Armatei Norodului către București, Tudor încercase să impună o disciplină strictă și să limiteze jafurile și abuzurile, pedepsite adesea exemplar. Mulți dintre subordonați îl considerau „un om foarte sever și, de multe ori, foarte crud.”[13].
Prin această severitate, Tudor a ajuns să provoace ostilitatea unei părți a căpitanilor pandurilor.
În aceste condiții Tudor Vladimirescu a fost ridicat de eteriștii lui Iordache Olimpiotul, din mijlocul pandurilor săi, din tabăra de la Golești, din județul Argeș. Cum a fost posibil acest lucru?
Complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu
Tensiunile au escaladat atunci când Tudor le-a cerut căpitanilor săi să semneze angajamente prin care răspundeau cu propria viață pentru eventualele „neorânduieli” produse de subordonați.
Ioan Oarcă, Ghiță Cuțanul (sau Cuțoiu), Enescu și Ioan Urdăreanu au refuzat să semneze. Tudor i-a convocat, suspectând că întrețin, în ascuns, legături cu Iordache Olimpiotul. Doar Urdăreanu și Enescu s-au prezentat.
Urdăreanu a fost spânzurat de „trupa uciderii”, iar Enescu a fost pedepsit prin lovituri de topor și trimis la ocnă, în urma intervențiilor lui Enache (Ianache) Cacalețeanu -comandantul tunarilor, un apropiat al lui Tudor și Cioranu – aghiotantul personal al lui Vladimirescu.
Executarea lui Urdăreanu, rudă cu mai mulți căpitani ai pandurilor, a amplificat revolta din tabără. În același timp, Dimitrie Macedonski și Hagi Prodan unelteau împotriva lui Tudor, întreținând legături cu Iordache Olimpiotul și încercând să întoarcă pandurii împotriva conducătorului lor.
Pentru a spori indignarea în rândul pandurilor cei doi au răspândit zvonul că Tudor ar fi trimis o parte din banii destinați trupelor unui apropiat al său aflat la Orșova (Austria la acea vreme).
Cum a fost arestat Tudor Vladimirescu
Revoltați de uciderea lui Urdăreanu, o parte din căpitanii lui Tudor s-au adunat în noaptea de 20 spre 21 mai 1821 în fața foișorului unde dormea acesta. Profitând de nemulțumirea acestora, Macedonski le-a cerut să se lepede de Tudor și să-i jure lui credință.
Momentul reținerii lui Tudor Vladimirescu de către eteriști a fost bine pregătit de Iordache Olimpiotul – care de multă vreme îi purta sâmbetele lui Tudor, împreună cu Dimitrie Macedonski și Hagi Prodan.
Profitând de faptul că pe 21 mai era zi de sărbătoare[14], o parte dintre căpitanii fideli lui Tudor fuseseră învoiți/sfătuiți să meargă la Pitești, să petreacă o zi de praznic la oraș, după atâtea luni de tabără militară.
În același timp, alți apropiați ai săi se aflau la slujba și parada militară organizate în memoria lui Urdăreanu, din dispoziția lui Tudor, care sesizase nemulțumirea ce provocase în rândul pandurilor prin uciderea acestuia.
Reușita complotului a fost favorizată și de faptul că în casele din curtea domeniului Goleștilor, în apropiere de foișorul unde se instalase Tudor își făcuseră tabăra comandanții arnăuților: Hagi Prodan, Macedonski, Alexandru Pavlovici, cu subordonații lor.[15]
La de 21 mai 1821 Iordache Olimpiotul, care sosise în tabăra lui Tudor Vladimirescu, la apelul lui Macedonski, împreună cu Ghencea (eterist grec de la care a rămas numele cartierului bucureştean Ghencea), Farmache, Mihale și 25 arnăuți, l-a acuzat pe Tudor că a ucis în mod nejustificat panduri de ai săi și că a corespondat cu pașalele turcești din cetățile de la Dunăre.
Iordache a arătat pandurilor scrisorile transmise de Tudor turcilor, căzute în mâna eteriștilor și le-a spus că Vladimirescu avea de gând să îi dea în mâinile turcilor[16]. În condițiile în care Tudor s-a arătat dispus să se apere față de acuzațiile aduse în fața celor în drept, Iordache le-a spus pandurilor că îl arestează pentru a-l duce în fața lui Ipsilanti, de la care, cu mijlocirea sa, va obține cu siguranță iertarea.
Mai mult, Iordache i-a întrebat pe panduri dacă se dezic de conducătorul lor și îi accepta drept comandanți pe Dimitrie Macedonscki și Hagi Prodan. Cum terenul fusese pregătit dinainte de cei doi, pandurii, nemulțumiți și de asprimea de care dăduse dovadă Tudor, au acceptat propunerea.
Aceasta succesiune a evenimentelor este prezentată de Mihai Cioranu, aghiotantul lui Tudor Vladimirescu, martor la aceste întâmplări, care a scris mai târziu lucrarea Revoluția lui Tudor Vladimirescu.
În acest fel, prin trădare, Tudor Vladimirescu a fost ridicat de eteriști din mijlocul pandurilor fără rezistență și fără cea mai mică vărsare de sânge.
Drumul spre Târgoviște și „procesul” lui Tudor Vladimirescu
Tudor a fost ridicat de eteriști din tabăra de la Golești în data de 21 mai 1821 și dus la Târgoviște, unde își avea cartierul general Alexandru Ipsilanti, pentru a fi judecat/executat. Tudor a petrecut noaptea de 21 spre 22 mai la Pitești, unde a fost ținut sub pază armată, iar în ziua următoare a fost condus către Târgoviște, prin Câmpulung Muscel, drum pe care l-a făcut într-o căruță. Înainte de a intra în Târgoviște Tudor Vladimirescu a fost suit pe un cal, cu picioarele legate pe sub burta calului.[17]
Conform lui Tudor Dinu, ajuns la Târgoviște, înainte de a fi judecat, Tudor Vladimirescu a fost torturat de Vasile Caravia, Gheorghe Lasani și Scufo, cu scopul de a-l face să-și recunoască vinovăția și a le spune unde își ținea averea, considerată fabuloasă și care ar fi contribuit la bugetul de război al eteriștilor.[18]
Potrivit unor martori Tudor a suportat cu tărie caznele la care a fost supus, afirmând că nu deținea nicio avere și mergea spre Pitești pentru a se uni cu eteriști, pentru a lupta împreună împotriva turcilor.
În aceste condiții, Tudor a fost deferit curții marțiale întocmite ad-hoc din boieri greci ce se considerau de-ai locului, pământeni, precum căminarul Geartoglu[19], pentru a nu cădea pe eteriști responsabilitatea uciderii lui Tudor.
Aceștia l-au condamnat pe Tudor Vladimirescu la moarte, în temeiul articolelor III, VII și VIII din Legea penală militară, ce stipula aplicarea pedepsei capitale „pentru cel ce trecea de partea vrăjmașului și era prins cu armele în mâini împotriva Patriei sale“ sau care pur și simplu avea „vreo legătură cu dușmanul, complotând împotriva Patriei“ , precum și pentru cel găsit vinovat de „orice uneltire ascunsă sau fățișă sau cea mai mică răzvrătire împotriva superiorilor sau comandanților“.[20]
Condamnarea la moarte a lui Tudor, în baza articolelor 3, 7 și 8 din regulamentul militar al eteriștilor este menționată și de C.D. Aricescu, care îi citează pe Fotino, Cioranu și Laurencon, dar nu prezintă informația ca fiind certă, lăsând și alte variante conform cărora Tudor ar fi fost ucis fără nicio judecată sau că ar fi fost torturat pentru a mărturisi unde și-a ascuns averile.[21]
Instanța de ocazie nu a ținut cont de faptul că Tudor negociase cu turcii nu împotriva, ci în interesul patriei sale, care nu era, firește, Elada, ci Valahia.
În baza acestei sentințe, Alexandru Ipsilanti a ordonat executarea lui Tudor, după ce, se zice, inițial l-a grațiat dar l-a condamnat din nou la moarte după ce Iordache Olimpiotul i-ar fi arătat dovezi suplimentare, găsite în momentul arestării lui Tudor, privind corespondența acestuia cu turcii[22].
Cum a fost ucis Tudor Vladimirescu
Condițiile în care a fost pusă în aplicare sentința privind execuția lui Tudor Vladimirescu nu se cunosc cu exactitate.
Conform lui Tudor Dinu, Vladimirescu a fost executat în noaptea de 26 spre 27 mai 1821, „în incinta fostei curți domnești (pe atunci casa Geartoglu)”, prin decapitare cu satârul de către Nikolaos Pargas și îngropat în apropiere, împreună cu „tovarășul său Varnavas.” Același autor nu exclude nici posibilitatea ca Tudor să fi fost ucis în incinta „vechii Mitropolii, unde era întemnițat, ori în imediata ei vecinătate” [23].
Ion I. Nistor susține că Tudor Vladimirescu a fost ucis la ordinul lui Ipsilanti, pe malul apei ce curge pe lângă oraș și i-au aruncat cadavrul într-un puț de lângă grădina Geartoglu. Executorii ordinului de ucidere erau eteriștii Varnava și Parga, care l-au măcelărit cu iataganele lor.[24]
Conform lui C.D. Aricescu, Tudor a fost executat în noaptea de 26 spre 27 mai, din ordinul lui Ipsilanti, de doi greci, Varnava și Parga, lângă iazul morii aflat în apropiere de grădina lui Geartoglu, care l-au tăiat cu iataganele, l-au dezbrăcat și l-au aruncat în fântâna lui Geartoglu, aruncând pământ deasupra. Întrucât caftanul acestuia era strâmt la mâneci, asasinii i-au tăiat pumnii pentru a-l scoate mai ușor.[25]
Ilie Fotino relatează că Tudor Vladimirescu a fost ucis cu satârul de către Nicolae Parga, în „dosul Mitropoliei”, în apropiere de grădina zisă a lui Ciocârlan, unde fusese condus de Vasile Caravia, Gherasim Orfano, Constantin Cavaleropulo (adjutantul lui Alexandru Ipsilanti) și polonezul Garnovski, trupul lui fiind aruncat într-o groapă ce fusese săpată în apropiere[26].
Radu Gioglovan în articolul Unde a fost ucis Tudor Vladimirescu prezintă o altă variantă conform căreia Tudor ar fi fost ucis chiar în incinta Mitropoliei Târgoviște, unde a fost împușcat de Caravia.
Această variantă este susținută și de agentul austriac la București, Franz Fleisbachhakl care, într-o scrisoare către Metternich, datată 16 iunie 1821, menționa: „vestea că Tudor a fost condamnat militar și executat în curtea Mitropoliei din Târgoviște la 7 iunie, din ordinul lui Ipsilanti, se confirmă. Corespondența lui cu comandanții turci de la marginea Dunării a fost interpretată și prezentată lui Ipsilanti, care l-a considerat și tratat ca trădător”.[27]
Urmările morții lui Tudor Vladimirescu
Asasinarea lui Tudor Vladimirescu nu a adus eteriștilor folosul scontat, de a-și subordona revoluția românească și de a atrage de partea lor armata pandurilor[28], întrucât mulți dintre aceștia nu au dorit să lupte pentru o cauză străină, astfel încât din 6000 de panduri au rămas în slujba lui Ipsilanti numai 800 dintre aceștia, majoritatea lefegii sârbi, bulgari și albanezi.
Pentru a-i liniști pe panduri și pe țăranii care îl iubeau pe Tudor Vladimirescu, căruia îi spuneau „domnul Tudor”, Alexandru Ipsilanti a ascuns faptul că acesta a fost ucis și a răspândit vestea că a fost trimis în Rusia, la Țarul Alexandru I, pentru a da explicații, sau pentru a fi făcut domnitor, conform lui C.D. Aricescu.[29]
Iată ce scrie Elias Regnault[30] în 1855 despre moartea lui Tudor Vladimirescu: „Astfel a pierit părăsit de ai săi, măcelărit de nişte mizerabili asasini, ultimul român care a ştiut să ia armele pentru cauza naţională. Moartea lui este o pată şi pentru boierii care l-au nesocotit şi pentru fanarioţii care l-au măcelărit. Aceştia, omorându-l, erau cel puţin pe linia tradiţiilor lor de crime şi de laşităţi; pe când ceilalţi trădau, prin slăbiciunea lor, drepturile ţării şi speranţa unei regenerări”.
Această apreciere reflectă impactul profund pe care moartea lui Tudor Vladimirescu l-a avut asupra contemporanilor și asupra memoriei istorice românești.
La mai bine de două secole de la Revoluția de la 1821, asasinarea lui Tudor Vladimirescu continuă să rămână unul dintre cele mai dramatice și controversate episoade ale istoriei moderne românești.
[1] Andrei Oțetea – Tudor Vladimirescu și mișcarea eteristă în Țările Românești 1821-1822, în Balcania Revista Institutului de Studii și cercetări balcanice, p. 359; Ioan C. Filitti – Tudor Vladimirescu (Rostul răscoalei lui), București, 1937, p. 5
[2] Andrei Oțetea – Tudor Vladimirescu și mișcarea eteristă în Țările Românești 1821-1822, în Balcania Revista Institutului de Studii și cercetări balcanice, p. 23
[3] Aromân născut la poalele muntelui Olimp de unde supranumele de Olimpiotul, unul dintre capii Eteriei
[4] Ion I. Nistor – Istoria românilor, vol. II, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2003, p. 15
[5] Ion I. Nistor – Istoria românilor, vol. II, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2003, p. 15
[6] Dimitrie Macedonski (n. 1780 sau 1782 – d. 10 ianuarie 1843, București) a fost bunicul pe linie paternă al poetului Alexandru Macedonski
[7] Ioan C. Filitti – Tudor Vladimirescu (Rostul răscoalei lui), București, 1937, p. 7
[8] fost căpitan de haiduci, un apropiat al lui Iordache Olimpiotul
[9] C.D. Aricescu -Istoria Revolutiunii romane de la 1821, Editura Tipografiei Române G. Chițiu și I. Theodorian, Craiova 1874, p. 221; Tudor Dinu-Revoluția greacă de la 1821 în țările române, Editura Humanitas, 2022, p. 170
[10] G. D. Iscru – Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, Editura Albatros, 1982, p. 238
[11] Ion I. Nistor – Istoria românilor, vol. II, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2003, p. 23
[12] C.D. Aricescu -Istoria Revolutiunii romane de la 1821, Editura Tipografiei Române G. Chițiu și I. Theodorian, Craiova 1874, p. 256
[13] Tudor Dinu-Revoluția greacă de la 1821 în țările române, Editura Humanitas, 2022, p. 170
[14] Sfinții Constantin și Elena
[15] G. D. Iscru – Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, Editura Albatros, 1982, p. 251
[16] Tudor Dinu-Revoluția greacă de la 1821 în țările române, Editura Humanitas, 2022, p. 175
[17] C.D. Aricescu -Istoria Revolutiunii romane de la 1821, Editura Tipografiei Române G. Chițiu și I. Theodorian, Craiova 1874, p. 254
[18] Tudor Dinu-Revoluția greacă de la 1821 în țările române, Editura Humanitas, 2022, p. 176
[19] grec de origine, simpatizant al eteriștilor
[20] Tudor Dinu-Revoluția greacă de la 1821 în țările române, Editura Humanitas, 2022, p. 179
[21] C.D. Aricescu -Istoria Revolutiunii romane d la 1821, Editura Tipografiei Române G. Chițiu și I. Theodorian, Craiova 1874, p. 255
[22] Ilie Fotino – Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilante în revoluțiunea din anul 1821 supranumită Zavera, București 1874, p. 152
[23] Tudor Dinu-Revoluția greacă de la 1821 în țările române, Editura Humanitas, 2022, p. 180
[24] Ion I. Nistor – Istoria românilor, vol. II, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2003, p. 24
[25] C.D. Aricescu -Istoria Revolutiunii romane de la 1821, Editura Tipografiei Române G. Chițiu și I. Theodorian, Craiova 1874, p. 256
[26] Ilie Fotino – Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilante în revoluțiunea din anul 1821 supranumită Zavera, București 1874, p. 153
[27] Andrei Oțetea – Tudor Vladimirescu și mișcarea eteristă în Țările Românești 1821-1822, p. 300
[28] Ilie Fotino – Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilante în revoluțiunea din anul 1821 supranumită Zavera, București 1874, p. 146, p. 154
[29] C.D. Aricescu -Istoria Revolutiunii romane de la 1821, Editura Tipografiei Române G. Chițiu și I. Theodorian, Craiova 1874, p. 253
[30] Elias Regnault (181-1868) – istoric, scriitor, om politic francez, autor, între altele, a Istoriei lui Napoleon dar și a Istoriei politice și sociale a Principatelor Dunărene (1855).
