Începuturile orașului Barcelona sunt învăluite în legendă. Orașul are două mituri fondatoare. Conform unuia dintre acestea, Barcelona a fost întemeiată de legendarul Hercule. Acesta a participat la expediția argonauților lui Iason în căutarea Lânii de Aur, în preajma anilor 1300 î.e.n., înainte de războiul troian. Membrii expediției au pornit într-o flotă cu nouă nave, dintre care una s-a pierdut într-o furtună în mijlocul Mediteranei.
Când nava a fost găsită, aceasta era ancorată lângă Montjuic, dealul aflat în sudul Barcelonei. Hercule a fost cucerit de frumusețea zonei și a decis să întemeieze un oraș pe care l-a numit Barca Nona (a noua navă).
O altă variantă a acestei legende leagă momentul întemeierii Barcelonei de cea de-a zecea muncă a lui Hercule, respectiv furtul vitelor cu piele roșie ale lui Geryon, un monstru cu trei capete/corpuri. Hercule a plecat în această expediție cu o flotă formată din nouă nave, dintre care opt au ajuns la insula mitică Erytheia (asimilată cu Cadiz), în apropierea coastei de sud a Spaniei, unde se afla monstrul.
După ce a învins monstrul și a luat vitele, Hercule a întemeiat orașul Sevilla și apoi a plecat în căutarea celei de-a noua bărci. Epava acesteia a fost găsită în largul coastei catalane, cu echipajul întreg, așa că Hercule și oamenii săi au construit un oraș nou pe dealul Montjuic, pe care l-au numit Barca Nona, a noua navă.
Două fântâni monumentale au fost ridicate în Barcelona în cinstea legendarului fondator: Fântâna lui Hercule de pe Passeig de Sant Joan, în cartierul Eixample, cel mai vechi monument public din Barcelona (inaugurat în anul 1802) și Fântâna lui Hercule aflată în grădinile Palatului Regal Pedralbes (Avenida Diagonal, 686), realizată de Antoni Gaudi în anul 1884.
Conform celui de-al doilea mit, Barcelona a fost fondată în anul 230 î.Hr. de generalul cartaginez Hamilcar Barca, tatăl lui Hannibal, care a numit orașul Barcino Barkenon.
Cert este faptul că romanii au construit o fortăreață pe dealul Montjuic în anul 218 î.e.n. Mai târziu, în timpul domniei lui Octavian Augustus (63 î.e.n.-14 e.n.) romanii s-au mutat pe Mont Taber, o ridicătură de pământ aflată în actualul Cartier Gotic al Barcelonei, unde se păstrează în prezent rămășițe din Templul lui Augustus și unde au fondat Barcino, care a stat la originea Barcelonei.
În secolul al III-lea, Barcino a fost distrus de triburile germanice. Romanii l-au reconstruit și au ridicat în jurul lui un zid imens, care a rămas în mare parte neschimbat până în Evul Mediu.
În 415, vizigoții conduși de Ataulf (370-415) au atacat și ocupat Barcino. Ataulf a fost cumnatul și succesorul lui Alaric, liderul vizigoților care au ocupat și jefuit Roma în august 410, eveniment care a încheiat perioada de aproape 800 de ani de când Roma nu mai fusese ocupată de un inamic strain și care a simbolizat căderea Imperiului Roman de Apus.
Ca o paranteză, vizigoții, popor de neam germanic, au fost menționați pentru prima dată în istorie ca un popor distinct în anul 235, când au invadat și au devastat Dacia. Ulterior ei au stat pe teritoriul Daciei între 271 (retragerea Aureliană) și 332 când au fost alungați de împăratul Constantin cel Mare, care a trasat Brazda lui Novac, limita de nord a Imperiului Roman. Vizigoții ne-au lăsat celebrul Tezaur de la Pietroasa atribuit regelui vizigot Athanaric.
Barcino a fost ocupat de vizigoți timp de trei secole, până în anul 717 când a fost cucerit de mauri. Stăpânirea maură a durat până în anul 801 când Ludovic cel Pios (778-840), fiul și succesorul lui Carol cel Mare (740-814) – împăratul francilor, a ocupat Barcelona, întemeind Comitatul Barcelona, pe care l-a integrat în Imperiul Caroligian.
Timp de un secol, comitatul a fost condus direct de conții franci. Barcelona a devenit capitala nou createi Mărci spaniole, o regiune de graniță a Imperiului Caroligian, care includea comitatele Gerona, Ampurias, Barcelona-Ausona și Urgel-Sardagne.
În secolul IX, Barcelona era capitala unui comitat de graniță al Imperiului Caroligian care se străduia să reziste asaltului maurilor, care ocupau cea mai mare parte a Peninsulei Iberice (Emiratului Cordoba).
Importanța Comitatului Barcelona a crescut în timpul legendarului erou Wilfred cel Păros (840-897), creditat ca fiind fondatorul Cataloniei, prin unificarea comitatelor din preajma Barcelonei. Tot el a instituit regula succesiunii ereditare la tron, pe fondul scăderii influenței monarhilor caroligieni ai Franței asupra conților pe care aceștia îi numiseră.
Conform legendei originile steagului Cataloniei (Senyera) sunt legate de Wilfred cel Păros, care rănit fiind în urma unei bătălii a fost vizitat în cortul său de Carol cel Pleșuv (823-877), nepotul împăratului Carol cel Mare, rege al Franței și împărat al Occidentului care l-a întrebat cum poate să îl răsplătească pentru faptele sale eroice.
Wilfred a cerut un însemn cu care să-și decoreze scutul iar Carol cel Pleșuv și-a udat degetele cu sângele contelui și a trasat 4 linii verticale pe scutul auriu al acestuia. Astfel, stema Barcelonei a devenit 4 bare roșii verticale pe fond auriu, design care este folosit și pentru steagul catalan -Senyera.
Conform altei legende, Wilfred cel Păros ar fi ucis dragonul care fusese adus de mauri din Africa și care teroriza orașele și satele catalane. Această legendă este reprezentată pe fațada catedralei din Barcelona, în stânga ușii de intrare.
În anul 888 Wilfred cel Păros a fondat Mănăstirea Santa Maria de Ripoll, situată în orașul Ripoll, considerată leagănul Cataloniei. Aici se află mormintele lui Wilfred cel Păros, a altor conți de Barcelona, precum Ramon Berenguer al III-lea și Ramon Berenguer al IV-lea, dar și a unor conți de Besalu. La această mănăstire au fost scrise, între 1162 și 1314, mai multe ediții ale Gesta comitum Barcinonensium, considerată a fi prima istorie a Cataloniei.
Wilfred cel Păros a murit în anul 897, în urma rănilor suferite în lupta pentru apărarea Barcelonei de maurii lui Lubb ibn Muhammed al-Qasawi.
În anul 985 Barcelona a fost atacată și distrusă de maurii conduși de Abu Amir Muḥammad ibn Abdullah ibn Abi Amir al-Maʿafiri (938-1002), supranumit al-Mansur (Cel Victorios), latinizat Almanzor, care a consolidat și extins Emiratul Cordobei. Pe piatra sa de mormânt a fost scris: „Nimeni ca el nu va mai fi dat vreodată lumii de către Dumnezeu”. Astăzi, cel mai înalt munte din centrul Spaniei, Pico Almanzor, poartă numele acestuia.
Comitatul Barcelona a devenit independent de facto sub contele Borrell al II-lea (d. 993), când acesta a încetat să mai recunoască autoritatea regală după ce regii Lothar (penultimul rege carolingian al Franciei de Vest, care a domnit între 954 și 986) și Hugh Capet (domn între 987 și 996), fondatorul dinastiei Capetiene, sau casa Franței, care a condus Franța timp de 8 secole, nu l-au ajutat în apărarea comitatului împotriva liderului musulman al-Mansur.
Istoricii catalani naționaliști consideră că acesta este punctul în care Catalonia a devenit o putere suverană, iar mileniul independenței acestei provincii a fost sărbătorit în anul 1987.
În acea perioadă modul obișnuit de rezolvare a conflictelor teritoriale și ereditare dintre nobili era violența și războiul. Pentru a proteja locuitorii împotriva barbariei, în anul 1027, în comitatul Roussillon, la Biserica din Toulouges (în prezent sud-estul Franței, la acea dată teritoriu catalan) a fost încheiat Armistițiul lui Dumnezeu (Pau i Treva de Déu), un acord prin care se stabilea ca niciun locuitor din tot comitatul Roussillon sau din toată episcopia Elnei să nu-și atace dușmanul de la ceasul al nouălea al zilei de sâmbătă până la prima oră a zilei de luni, astfel încât fiecare om să poată face onoarea cuvenită zilei Domnului. Nimeni să nu atace un călugăr sau un cleric care merge neînarmat, nici un om care merge sau se întoarce la biserică sau la sinoade, nici un om care călătorește cerșind pomană, nici un om care merge însoțit de femei, și nimeni să nu îndrăznească să spargă sau să atace o biserică sau casele din jurul ei până la treizeci de pași.
Inițiatorul acestei înțelegeri a fost Oliba de Cerdanya (971-1046) – conte de Ripoll și Berga, abate de Ripoll și Sant Miquel de Cuixa și episcop de Vic, supranumit părintele țării (Cataloniei).
În memoria acestui eveniment, aproape 1000 de ani mai târziu, la 24 octombrie 1971, violoncelistul și umanistul Pau (Pablo) Casals, supranumit cel mai mare om care a tras vreodată de un arcuș, cu ocazia primirii Medaliei ONU pentru Pace, a susținut celebrul discurs Sunt Catalan: „… permiteți-mi să spun un lucru. Sunt catalan. Astăzi o provincie a Spaniei. Dar ce a fost Catalonia? Catalonia a fost cea mai mare națiune din lume. Vă voi spune de ce. Catalonia a avut primul parlament, cu mult înaintea Angliei. Catalonia a avut începutul Națiunilor Unite. Toate autoritățile din Catalonia din secolul al XI-lea s-au întâlnit într-un oraș al Franței, la acea vreme Catalonia, pentru a vorbi despre pace. Secolul al XI-lea! Pace în lume și împotrivă, împotrivă, împotriva războiului, a inumanității și brutalității războiului. Aceasta a fost Catalonia”.
Același Pablo Casals a fost unul dintre prietenii lui George Enescu, despre care a spus: „Îl socot pe Enescu drept unul dintre cele mai mari genii ale muzicii «moderne» în sensul bun al acestui cuvânt. În epoca aceea el nu era numai cel mai complet muzician, deoarece nu trebuie uitat că Enescu era în afară de mare compozitor și unul dintre cei mai mari violoniști, un mare dirijor, un mare pianist. E de regretat că prea devreme curentele muzicale, pe care eu nu le accept denumite «muzică modernă» au împiedicat ca operele compuse de Enescu mai târziu să fie popularizate. Așa se face că toată muzica bună care s-a scris în acea epocă a fost lăsată deoparte, cum este cea a lui Enescu, dar sunt sigur că această situație deplorabilă va trece; muzica lui Enescu va reveni și vom cunoaște întreaga sa operă, așa cum cunoaștem opera marilor maeștri ca Beethoven, Mozart și Haydn”.
Comitatul Barcelonei a cunoscut o nouă perioadă de înflorire în timpul lui Ramon Berenguer I, supranumit „Cel Bătrân” (1023-1076). Acesta a extins Comitatul Barcelonei cucerind posesiuni maure și achiziționând terenuri în sudul Franței. În timpul domniei sale Barcelona a cunoscut prima perioadă de prosperitate din istorie, bazată pe tributurile impuse orașelor maure cucerite.
Ramon Berenguer I a codificat dreptul catalan, promulgând Uzanțele din Barcelona (Usatges de Barcelona), prima compilație completă a dreptului feudal din Europa de Vest. Prima ediție a acestora a apărut în anul 1068. O nouă ediție a Uzanțelor este atribuită lui Ramon Berenguer al IV-lea, între 1149 și 1151. Forma finală a Uzanțelor din Barcelona a fost redactată în timpul domniei lui Iacob Cuceritorul (Jaime I: 1208-1276). Cea mai veche compilație scrisă a Uzanțelor din Barcelona care a supraviețuit până în prezent datează din anul 1173. Uzanțelor din Barcelona au devenit baza dreptului catalan.
Urmașul lui Ramon Berenguer I, Ramon Berenguer al II-lea, (1053– 1097), supranumit „Fratricidul” pentru că ar fi pus la cale asasinarea fratelui său geamăn, a întreprins mai multe încercări pentru a cuceri Valencia, dar a fost înfrânt de armata condusă de El Cid (1043-1099), celebrul erou național al Spaniei.
La începutul secolului al XII-lea, (1114-1115) contele Ramon Berenguer al III-lea a deschis drumul spre mare al Barcelonei, fiind un pionier al viitorului imperiu maritim.
Contele s-a alăturat unei expediții (Cruciada Pisană) organizată cu scopul de a pune capăt pirateriei din Mallorca.
În acea perioadă Mallorca se afla sub stăpânire islamică Mallorca, musulmanii de aici practicând pe scară largă pirateria, reprezentând un pericol pentru traficul comercial între statele creștine din vestul Mediteranei: Barcelona, Nisa, Genova, Pisa.
Cu ocazia acestei expediții, Ramon Berenguer al III-lea și oamenii săi sunt numiți pentru prima dată catalani.
În 1127, la Genova, tot în perioada guvernării contelui Ramon Berenguer al III-lea, se semnează un tratat comercial internațional, între Genova și Barcelona, care prevedea, printre altele, ca în porturile din Republica Genoveză, comercianții catalani să fie tratați ca nativi ai țării și invers, în porturile din domeniile Barcelonei genovezii să se bucure de același privilegiu.
În 1137, în timpul domniei lui Ramon Berenguer al IV-lea (1114-1162), Comitatul Barcelona s-a unit cu Regatul Aragonului, formând Coroana Aragonului. În această perioadă Barcelona a devenit unul dintre cele mai importante orașe de la Marea Mediterană și a cunoscut o perioadă de prosperitate care a durat până în 1333 când foametea și ciuma au devastat orașul.
În jurul anului 1200, orașul ocupa aproximativ 60 de hectare și avea între 10.000 și 12.000 de locuitori.
Pe măsură ce orașul a crescut și s-a extins, zidurile romane antice au devenit o barieră în dezvoltarea acestuia. În secolul al XIII-lea a fost construit un nou zid care a extins orașul până la La Rambla, incluzând cartiere precum La Ribera și Sant Pere. Ulterior, în secolul al XIV-lea, s-au efectuat lucrări de extindere a zidului, care a cuprins cartierul Raval și s-a extins până la actualul bulevard Paral·lel. Din această ultimă extensie a zidului se păstrează, în prezent, un fragment și una dintre porțile de acces, Poarta Santa Madrona, situată la începutul Paral·lel, lângă Placa de les Drassanes și Șantierele Navale Regale din Barcelona (Les Drassanes Reials) – Muzeul Maritim din Barcelona.
Marea expansiune a Cataloniei a avut loc în timpul domniei regelui Iacob Cuceritorul (Jaume I: 1208-1276), care a extins suveranitatea catalană asupra Valenciei și în Mallorca. Din acest motiv, regele Jaume I este venerat ca fiind creatorul statului catalan.
La scurt timp după aceea, Catalonia a construit un imperiu maritim în Marea Mediterană, care a ajuns să includă Malta, Sicilia (1282-1302), Atena (1310), Sardinia (1323-1326), Regatul Neapolelui (1435-1442).
În 1249 Iacob I a fondat Municipalitatea din Barcelona, care era condusă de un Consiliu cu patru membri, ajutați de opt consilieri și o adunare alcătuită din reprezentanții comercianților bogați.
În 1265 forma de organizare a organismului de conducere a municipalității a fost schimbată, acesta fiind format din 3 consilieri aleși de un consiliu de 100 membri – Consiliul celor o sută (Consell de Cent), care a funcționat până în 1714, când a fost desființat de Filip al V-lea al Spaniei, primul rege Bourbon al Spaniei (1683-1746), prin Decretos de Nueva Planta (Decretele Nueva Planta), pe fondul Războiului spaniol de succesiune. Decretele Nueva Planta au stat la baza înființării statului spaniol centralizat.
Sub conducerea lui Iacob I a fost elaborată Cartea Consulatului Mării (Llibre del Consolat de Mar), un compendiu de drept maritim care a guvernat comerțul în Marea Mediterană timp de secole și a servit drept bază pentru dreptul maritim internațional actual. Regulile Cărții Consulatului Mării au fost active în Spania până în 1829, când au fost înlocuite de Codul comercial spaniol.
O altă realizare majoră a regelui Iacob I a fost consacrarea limbii catalane ca limbă literară, odată cu Cartea faptelor (Libre dels feyts), o cronică a domniei lui Iacob I scrisă la persoana întâi.
Vezi şi https://www.turistory.ro/cele-mai-importante-obiectice-turistice-din-palma/
Cel mai vechi manuscris existent scris în limba catalană originală, este o copie a Cărții Faptelor, care datează din anul 1343 și a fost comandat de starețul Mănăstirii Poblet (Abația Regală Santa Maria de Poblet, locul unde regii aragonezi își dorm somnul de veci). Acest manuscris se află în prezent în Biblioteca Universității din Barcelona.
În 1401 Consiliul celor o sută a înființat Taula de Canvi (Banca Municipală de Depozite) din Barcelona, o bancă publică, considerată prima bancă centrală din istorie. Comparativ, Banca Sant Jordi din Genova a fost inaugurată în anul 1409.
Carta Taula, care datează din anul 1405/1412, este cea mai veche reglementare bancară publică păstrată. Primul administrator al băncii a fost Guillem-Ramon Colom i Caplana. Conform unor păreri, acesta a fost bunicul lui Cristofor Columb, descoperitorul Americii, care ar fi de origine catalană nu genoveză cum este acreditat.
Taula de Canvi a fost absorbită de Banca Spaniei în anul 1853.
Llotja de Barcelona, situată în Passeig d’Isabel II, 1, considerată una dintre cele mai frumoase clădiri neoclasice din Barcelona, adăpostește în interiorul său o parte din clădirea în care a funcționat Taula de Canvi din Barcelona.
În 1469 prin căsătoria lui Ferdinand al II-lea de Aragon (1452 –1516) și Isabella I de Castilia au fost puse bazele monarhiei Spaniei. Ferdinand al II-lea este considerat primul rege al Spaniei. Cei doi monarhi au susținut expedițiile lui Cristofor Columb (1451-1506) în urma cărora a fost descoperită Lumea Nouă.
În 1492 ultimii mauri au fost alungați din Peninsula Iberică.
În 15 martie 1493 Columb se întoarce din prima sa expediție și este primit triumfător la Curtea Regală din Barcelona. În cinstea acestui eveniment, în 1888, cu ocazia Expoziției Universale găzduite de Barcelona, a fost ridicat Monumentul lui Columb, în capătul celebrului bulevard La Rambla. Monumentul a fost construit pe locul unde Columb a pus piciorul pe teritoriul spaniol după întoarcerea din expediția în Lumea Nouă.
În cea de-a doua expediție din echipajul lui Columb a făcut parte și călugărul catalan Fray Ramon Pane, care cu această ocazie a scris, pe insula Hispanola (actuala Republică Dominicană), în anul 1948, Relatare despre antichitățile indienilor (Relación sobre las Antigüedades de los Indios), prima carte scrisă în Lumea Nouă într-o limbă europeană. Se presupune că lucrarea originală a fost scrisă în limba catalană. Cartea, reprezintă o sursă directă despre miturile și ceremoniile locuitorilor primitivi ai Antilelor.
Între 1640-1659 are loc Revolta secerătorilor, în contextul mai larg al Războiului de 30 de ani (1618-1648) și al conflictului dintre Spania și Franța.
La începutul secolului al XVII-lea, Catalonia făcea parte din monarhia spaniolă, un vast imperiu care includea teritorii din Europa, America, Asia și Africa. Cu toate acestea, Catalonia avea propriile instituții și legi ca rezultat al tradiției sale istorice.
Trupele regale spaniole aflate în Catalonia, în timpul Războiului de Treizeci de Ani, au săvârșit numeroase abuzuri împotriva populației locale. La 6 iunie 1640, țăranii (printre care se aflau aproximativ 500 de zilieri ce trebuiau să cosească câmpurile din câmpia Barcelonei), deja nemulțumiți de taxele și cererile Coroanei, s-au răsculat și au atacat oficiali regali și soldați aflați în Barcelona, declanșând o revoltă pe scară largă. Revolta a avut și sprijinul unei părți a elitei catalane, interesate să-și apere privilegiile împotriva Coroanei. În ianuarie 1641 este proclamată republica Catalană. Catalonia s-a aliat apoi cu Franța, dar Barcelona a fost asediată și învinsă de trupele regelui Felipe al IV-lea. În urma păcii încheiate în 1659 între Spania și Franța, au fost cedate Franței teritorii catalane aflate la nord de Pirinei. Cu această ocazie Catalonia a pierdut o mare parte din comitatele sale nordice, cunoscute acum sub numele de Catalonia de Nord.
Războiul Secerătorilor a lăsat o amprentă profundă asupra identității catalane, fiind amintit astăzi ca un simbol al rezistenței și al luptei pentru libertate.
Els Segadors (Secerătorii) – imnul național al Cataloniei, datează din această perioadă și este simbolul național al Cataloniei, alături de Ziua Națională și drapelul regiunii (La Senyera).
Un alt conflict cu coroana Spaniei a avut loc în timpul Războiului de Succesiune Spaniolă, când cele două case regale dominante ale Europei, Habsburgii și Bourbonii, au revendicat tronul. Barcelona, cu Anglia ca aliat, s-a situat alături de Habsburgi, care au pierdut lupta. Barcelona a fost asediată de trupele regelui Bourbon, Felipe al V-lea, care au ocupat-o la 11 septembrie 1714.
În amintirea apărătorilor Barcelonei, care au murit pentru libertate, la 11 septembrie locuitorii orașului sărbătoresc Diada, Ziua Națională a Cataloniei.
Felipe al V-lea a anulat apoi toate privilegiile Cataloniei. Instituțiile autonome au fost desființate, limba catalană a fost interzisă, universitățile au fost închise, iar catedrala gotică din Lleida a devenit cazarmă. Cartierul Ribera din Barcelona a fost demolat, fiind construită o cetate/bază militară (La Citadella) pentru a controla orașul.
Prin adoptarea între 1707 și 1716 de către Felipe al V-lea a Decretelor Nueva Planta, regatele Coroanei de Aragon (Aragon, Catalonia, Valencia și Mallorca) au fost încorporate în Coroana Castiliei, Regatul Spaniei devenind o monarhie absolută și un stat centralizat.
Barcelona a fost primul oraș din Spania care s-a industrializat, în principal în principal pe baza producției de bumbac importat din America.
În 1854 în Barcelona a avut loc prima grevă generală din Spania.
La mijlocul secolului al XIX-lea zidurile medievale ale orașului au fost demolate, făcând loc unor bulevarde mari și infrastructurii moderne. Cartierul Eixample, cu modelul său caracteristic de grilă, a fost construit în această perioadă.
1830-1880: Renașterea catalană, o mișcare romantică de renaștere a limbii și culturii catalane.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Barcelona a devenit unul dintre orașele de referință ale mișcării moderniste. Arhitecți de renume precum Antoni Gaudi (Sagrada Familia, Casa Batlo, La Pedrera) și Lluis Domenech i Montaner (Hospital de Sant Pau, Palau de la Musica Catalana) și-au lăsat amprenta asupra orașului.
În contrast cu mișcarea modernistă, la începutul secolului al XX-lea (1906-1923) a luat naștere mișcarea cunoscută sub numele de Noucentism, o mișcare culturală și politică catalană pornită de un grup de politicieni și intelectuali, în frunte cu Eugeni d’Ors, care și-au propus să reînvie limba și cultura catalană.
În 1888 Barcelona a fost gazda Expoziției Universale care a avut loc în Parcul Ciutadella, care a fost construit cu această ocazie pe locul fostei fortărețe (La Ciutadella), construită de Felipe al V-lea, care a fost demolată. Fântâna monumentală a parcului, lacurile, Castelul celor Trei Dragoni, construit de Domenech i Montaner pentru a găzdui restaurantul Expoziției Mondiale, Arcul de Triumf, care reprezenta poarta expoziției, dar și Monumentul lui Columb, au fost realizate cu această ocazie.
Se spune că Gustave Eiffel a prezent inițial proiectul său privind Turnul Eiffel autorităților din Barcelona, turnul urmând a fi piesa centrală a Expoziției Universale din Barcelona. Cum propunerea a fost respinsă, Eiffel a prezentat-o autorităților din Paris, fiind inaugurat cu ocazia Expoziției Mondiale de la Paris din 1889.
În 1929 Barcelona găzduiește din nou Expoziția Universală care este organizată pe dealul Montjuic. Cu această ocazie Barcelona a fost promovată drept Capitala Mediteranei. Palatul Național, Fântâna Magică, Satul spaniol, au fost construite cu această ocazie.
În 1992 Barcelona a fost gazda Jocurilor Olimpice, prilej pentru a promova orașul la nivel mondial.
Astăzi Barcelona este una dintre principalele destinații turistice din lume.
Vezi şi https://www.turistory.ro/barcelona-pas-cu-pas-aproape-tot-ce-trebuie-sa-sti-inainte-de-a-vizita-capitala-cataloniei/
