Biblioteca Capitolare din Verona este considerată cea mai veche bibliotecă din lume care funcționează și în prezent, fiind atestată documentar în anul 517.
Biblioteca s-a dezvoltat în jurul Scriptoriumului unei biserici creștine timpurii din Verona ale cărei rămășițe sunt vizibile și astăzi sub biserica Sfânta Elena care face parte din complexul arhitectural al Domului din Verona.
Aici călugării Capitolului Catedralei realizau copierea manuscriselor utilizate pentru pregătirea viitorilor clerici. Din acumularea de cărți realizate în cadrul Scriptoriumului a prins contur biblioteca, ca loc de studiu și conservare a acestora.
Scriptoriumul și biblioteca erau administrate de Capitolul Bisericii Sfânta Elena, un colegiu de clerici care îndeplinea funcții liturgice solemne încredințate de episcop, care există și astăzi și deține biblioteca.
Există o dată certă cu privire la funcționarea Scriptoriumului, 1 august 517, înscrisă alături de semnătura sa de unul dintre preoți, Ursicinus, pe manuscrisul pe care tocmai îl terminase, cunoscut astăzi drept Codexul lui Ursicinus. Codexul, care contine lucrărările Viața Sfântului Martin a lui Sulpicius Severus și Viața Sfântului Pavel Tebeul, primul pustric din istoria umanităţii, scrisă de Sfântul Ieronim, este cel mai vechi document datat și semnat din Occidentul medieval.
Manuscrisul lui Ursicinus este expus în prima cameră a Bibliotecii Capitolare.
Activitatea de copiere a manuscriselor a cunoscut o perioadă de înflorire în timpul arhidiaconului Pacifico (776-844), un personaj legendar, un om de o vastă cultură care a impulsionat considerabil activitatea Scriptoriumului, în acea perioadă fiind scrise 218 volume, o cifră incredibilă pentru o vreme în care o sută de volume erau suficiente pentru a forma o bibliotecă regală. Legenda spune că Pacificus ar fi avut o viziune divină care l-a inspirat să creeze unele dintre cele mai frumoase manuscrise ale timpului său.
Inventarea tiparului cu litere mobile în secolul al XV-lea a dus la închiderea Scriptoriumului, biblioteca rămânând singura activitate a instituției.
Reușind să-și păstreze comorile culturale, biblioteca a supravieţuit miraculos, de-a lungul secolelor, unei serii de evenimente distructive: ciuma din anul 1630, când două treimi din populația orașului a murit; inundațiile devastatoare din anul 1882 ale râului Adige care curge în apropiere; bombardamentele americane din ianuarie 1945, când un proiectil a distrus sala principală. În această ultimă situaţie, din fericire, bibliotecarul Giuseppe Turrini mutase deja manuscrisele și incunabulele într-un loc sigur, iar volumele îngropate sub dărâmături au fost în mare parte recuperate.
Nu în ultimul rând, Napoleon Bonaparte a dus 31 de codexuri și 20 de incunabule ale Bibliotecii din Verona la Biblioteca Națională a Franței, o parte dintre acestea fiind ulterior recuperate.
În secolul al XVII-lea biblioteca a pierdut cea mai veche parte a colecțiilor acestea fiind mutate temporar pentru construcția unei noi săli care să le găzduiască, sala utilizată până atunci primind o altă destinație.
Cu această ocazie bibliotecarul Agostino Rezzani a decis să depoziteze lucrările într-un loc ascuns și a întocmit un catalog complet al manuscriselor deținute. Rezzani a murit subit în timpul ciumei din 1630 și nimeni nu cunoștea locația în care acesta a depozitat neprețuitele lucrări. După aproape un secol, în 1712, după îndelungi căutări, Scipione Maffei (1675 – 1755), un ilustru istoric, dramaturg, diplomat, paleograf și savant italian, a găsit documentele, stârnind entuziasmul scriitorilor și cercetătorilor.
Moștenirea culturală a Bibliotecii Capitolare este printre cele mai valoroase din lume. Supranumită „regina colecțiilor ecleziastice”, biblioteca deține 1200 manuscrise, unele unice în lume, 268 incunabule, aproximativ 11.000 de pergamente, dintre care cel mai vechi datează din anii 710 și 716, lucrări din domeniul teologiei, dreptului, filosofiei, astronomiei, medicinei, biologiei, istoriei, etc, aproximativ 100.000 de volume tipărite.
Se remarcă cea mai veche copie din lume a lucrării De Civitae Dei (Cetatea lui Dumnezeu) a Sfântului Augustin, (354-430) considerat cel mai mare reprezentant al filosofiei creștine a primelor secole, scrisă la începutul secolului al V-lea, când sfântul era încă în viață. Lucrarea în 22 de volume este catalogată ca fiind primul mare eseu de teologie din istorie și unul dintre cele mai semnificative texte ale literaturii creștine universale.
O altă lucrare remarcabilă este Instituțiile, scrisă între anii 168-180 de juristul roman Gaius (110-180). Lucrarea aflată în colecțiile Bibliotecii Capitolare datează din secolul al V-lea și este singurul text din lume ce aparține jurisprudenței romane clasice care a ajuns până la noi fără modificări și fără să fie afectat de interpretările ulterioare ale juriștilor lui Iustinian. Manuscrisul care se bucură de o faimă excepțională în rândul cercetătorilor din domeniul dreptului a fost descoperit în anul 1816 sub forma unui palimpsest (un manuscris de pe care textul original a fost răzuit sau spălat, astfel încât pagina să poată fi reutilizată pentru un alt document).
Codex Veronensis, numit astfel pentru că este păstrat în Biblioteca Capitolare din Verona, cunoscut și sub numele Evangheliile purpurii veroneze (datorită faptului că este scris pe pergament violet), este un set de foi de pergament, din secolul al IV-lea sau al V-lea, ce conține cele patru evanghelii ale versiunii latine antice a Bibliei, ale lui Matei, Ioan, Luca și Marcu. Este cel mai cunoscut manuscris din istoria bisericii timpurii.
Poate cel mai faimos text păstrat în Biblioteca Capitolare este Ghicitoarea veroneză, prima scriere cunoscută în limba italiană vernaculară (limbajul cotidian folosit de oamenii dintr-o anumită regiune, diferit de limbajul literar, oficial), într-o perioadă când latina era încă limba oficială. Acesta este un text de un rând și jumătate scris de un scrib anonim pe marginea unei lucrări ce provine din Spania secolului al VIII-lea, ce conține o colecție de discursuri.
Lucrarea a călătorit din Spania la Cagliari, apoi la Pavia (732) pentru ca, în cele din urmă să ajungă în colecția Bibliotecii Capitolare din Verona. Aici, un scrib a notat, probabil într-o pauză de muncă obositoare, o ghicitoare amuzantă: „Se pareba boves, alba pratàlia aràba et albo versòrio teneba, et negro sèmen seminaba”, în traducere: „A ținut boii înaintea lui, a arat pajiști albe, a ținut un plug alb și a semănat o sămânță neagră”. Acesta este cea mai veche frază scrisă în limba italiană.
Soluția ghicitorii veroneze este activitatea scribului: munca fermierului este comparată cu cea a scribului, boii sunt cele două degete ale mâinii, câmpurile albe sunt paginile cărții, plugul alb este pana de scris iar sămânța neagră este cerneala.
Tot aici este păstrată prima reprezentare grafică a Veronei, din secolul al X-lea, comandată de episcopul Raterius de Liege (892-974). Originalul s-a pierdut în timpul Revoluției Franceze iar Biblioteca Capitolare deține prima copie, realizată cu tehnici similare cu originalul, datată în anul 1739.
Biblioteca păstrează lucrările Sfântului Ilarie de Poitiers (300-368), doctor al Bisericii, „De Trinitate” și „Tractatus super Psalmos”. „De Trinitate” a fost scrisă între anii 357 și 360 și este considerată prima sinteză occidentală a doctrinei trinitare. Cele două lucrări păstrate la Biblioteca Capitolare datează din secolele V-VI.
Astăzi, când vizităm Biblioteca Capitolare ni-l putem imagina pe Dante Aligheri care a petrecut mult timp în această bibliotecă în timp ce lucra la Divina Comedie.
De asemenea, putem să ne gândim la faptul că Francesco Petrarca, studiind colecțiile Bibliotecii Capitolare din Verona, a descoperit aici o lucrare faimoasă, Scrisorile lui Cicero către Atticus, Quintus și Brutus, care, din păcate, a dispărut mai târziu.
Site oficial al Bibliotecii Capitolare: https://www.bibliotecacapitolare.it/?lan=en
