Destinatii

Cracovia

Cracovia – obiective turistice

Capitala istorică a Poloniei, Cracovia este unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa Centrală și unul dintre cele mai vechi, bine conservate și încărcate de istorie. Este între puținele orașe mari care au scăpat aproape intacte din Al Doilea Război Mondial, are un centru vechi aflat în patrimoniul UNESCO, o atmosferă vibrantă de oraș studențesc și o colecție impresionantă de monumente, galerii și muzee.
Cracovia este o bijuterie arhitecturală și istorică a Poloniei, centru universitar, un amestec de gotic, renascentist și baroc, presărat cu legende medievale și locuri care spun povești.

Cracovia – obiective turistice Read More »

Kazimierz

Cartierul evreiesc din Cracovia – Kazimierz

Cartierul Kazimierz este unul dintre locurile cele mai fascinante și pline de istorie din Cracovia. A fost fondat în 1335 de regele Cazimir al III-lea al Poloniei (în poloneză Kazimierz III Wielki) ca un oraș separat de Cracovia, cu propriile ziduri de apărare, piețe, biserici, primărie și drepturi municipale și a fost populat cu coloniști germani, meșteșugari, negustori, dar și clerici.
Cartierul păstrează numeroase sinagogi, clădiri cu arhitectură medievală și cimitire vechi, printre care celebra Sinagogă Veche și Cimitirul Evreiesc. Astăzi, Kazimierz este un centru cultural vibrant, cu cafenele, restaurante, galerii de artă și evenimente artistice, combinând istoria cu atmosfera modernă și boemă.

Cartierul evreiesc din Cracovia – Kazimierz Read More »

Wawel Cracovia

Wawel: cetatea regilor Poloniei

Complexul Wawel din Cracovia este simbolul identității naționale a Poloniei, un loc sacru pentru cultura și spiritul polonez. Timp de secole aici a fost reședința regilor polonezi și locul încoronărilor și înmormântărilor regale.
Cele două monumente emblematice, Castelul Regal și Catedrala Wawel, îmbină armonios arhitectura gotică, renascentistă și barocă și reprezintă unul dintre cele mai bine conservate și vizitate ansambluri regale din Europa Centrală.

Wawel: cetatea regilor Poloniei Read More »

Fabrica lui Schindler

Fabrica lui Oskar Schindler

Cracovia este un oraș al legendelor și al istoriei, cu castele și catedrale care vorbesc despre vremuri glorioase, dar și cu locuri care păstrează amintirea întunecată a celui mai tragic capitol al secolului XX. Unul dintre acestea este Fabrica lui Oskar Schindler, transformată astăzi într-un muzeu-capsulă a memoriei, în care se împletesc drama, curajul și speranța.
Fabrica lui Schindler găzduiește expoziția permanentă Cracovia sub ocupația nazistă 1939-1945, fiind una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale orașului. În cele 45 de săli ale expoziției este prezentată viața de zi cu zi din Cracovia în timpul ocupației naziste; persecuția evreilor și viața în ghetou; activitatea lagărului Plaszow, acțiunile lui Oskar Schindler și ale muncitorilor săi.
Fabrica lui Schindler nu este doar un simbol al memoriei Holocaustului, ci și o mărturie despre curajul individual într-o lume a cruzimii. Nu este doar o lecție despre trecut, ci și un avertisment pentru viitor. Este o lecție despre ororile războiului, despre umanitate, curaj și speranță.

Fabrica lui Oskar Schindler Read More »

Tallinn

Tallinn – orașul care își păstrează aerul medieval

Tallinn, capitala Estoniei, este un oraș care fascinează prin contrastul perfect dintre trecut și viitor. Situat strategic pe țărmul Mării Baltice, în nordul Europei, cu deschidere la Golful Finlandei, la doar 80 km sud de Helsinki (Finlanda), Tallinn este poarta de intrare într-una dintre cele mai moderne și inovatoare societăți ale lumii – Estonia, considerată cea mai digitalizată țară de pe glob. În Tallinn, istoria nu e prafuită, ci trăiește în fiecare colț al orașului vechi, iar viitorul nu e o promisiune, ci o realitate de zi cu zi. De la ziduri medievale la aplicații guvernamentale de ultimă generație, capitala Estoniei este un loc unde tehnologia întâlnește tradiția, iar calitatea vieții și inovația se împletesc firesc. Tallinn este mai mult decât o destinație turistică. Este genul de oraș care te cucerește de la prima vedere, un loc în care istoria și viitorul își dau mâna, iar tu devii parte din poveste.

Tallinn – orașul care își păstrează aerul medieval Read More »

Barcelona

Barcelona pas cu pas: aproape tot ce trebuie să şti înainte de a vizita capitala Cataloniei

Barcelona este este o destinație turistică de renume mondial care impresionează prin diversiatea și bogăția sa culturală.
Situată pe coasta de nord-est a Spaniei, mărginită de Marea Mediterană și lanțul muntos Collserola, Barcelona este capitala și cel mai mare oraș al comunității autonome Catalonia. Cu o istorie multimilenară Barcelona nu se mulțumește cu puțin: ea este cea mai sau una dintre cele mai în mai multe domenii.
Este cel mai vizitat oraș din Spania și unul dintre cele mai vizitate orașe din lume (15,6 milioane turiști au vizitat Barcelona în anul 2023, conform Observatorului Turismului din Barcelona).

Barcelona pas cu pas: aproape tot ce trebuie să şti înainte de a vizita capitala Cataloniei Read More »

Kathe Wohlfahrt, Rothenburg ob der Tauber

Käthe Wohlfahrt: magia Crăciunului în Rothenburg ob der Tauber

În centrul medieval al orașului Rothenburg ob der Tauber, pe strada Herrngasse nr. 1, se află cel mai faimos magazin de Crăciun din lume: Käthe Wohlfahrt. Deschis pe tot parcursul anului, acest loc atrage anual peste 1 milion de vizitatori, care vin să admire și să achiziționeze decorațiuni de Crăciun lucrate manual, multe dintre ele inspirate din tradițiile germane vechi de sute de ani.

Käthe Wohlfahrt: magia Crăciunului în Rothenburg ob der Tauber Read More »

Capitolare Verona – cea mai veche bibliotecă din lume

Biblioteca Capitolare din Verona este considerată cea mai veche bibliotecă din lume care funcționează și în prezent, fiind atestată documentar în anul 517.
Moștenirea culturală a Bibliotecii Capitolare este printre cele mai valoroase din lume. Supranumită „regina colecțiilor ecleziastice”, biblioteca deține 1200 manuscrise, unele unice în lume, 268 incunabule, aproximativ 11.000 de pergamente, dintre care cel mai vechi datează din anii 710 și 716, lucrări din domeniul teologiei, dreptului, filosofiei, astronomiei, medicinei, bilogiei, istoriei, etc, aproximativ 100.000 de volume tipărite.

Capitolare Verona – cea mai veche bibliotecă din lume Read More »