Peșterile din Drach (Cuevas del Drach) aflate în Mallorca, Spania reprezintă unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Mallorca, cu o medie de 2500 vizitatori pe zi. Sunt situate în municipiul Manacor, în apropiere de localitatea Porto Cristo și sunt formate din patru peșteri conectate între ele: Peștera Neagră, Peștera Albă, Peștera lui Luis Salvador și Peștera Francezilor.
Peșterile sunt proprietate privată și au fost cumpărate în 1922, de la familia Moragues din Palma, de către Joan Servera Camps, un pionier al turismului în Mallorca, care le-a amenajat pentru a putea fi vizitate.
Se remarcă prin faptul că în interiorul lor se află un lac subteran, Lacul Martel, considerat unul dintre cele mai mari lacuri subterane din lume, cu aproximativ 115 m lungime, 30 m lățime și o adâncime care variază între patru și doisprezece metri. A fost numit după exploratorul și omul de știință francez Eduoard-Alfred Martel (1859-1838), considerat părintele fondator al speologiei moderne și care a fost invitat să exploreze peșterile în anul 1896.
Puțini din cei care vizitează peșterile, mă refer în special la turiștii români, cunosc faptul că noi românii avem o legătură specială cu acestea.
Astfel, în anul 1904, după ce a vizitat Cuevas de Drach, savantul român Emil Racoviță, urmare descoperirilor făcute în aceste peșteri, a pus bazele biospeologiei, o nouă ramură a biologiei, care studiază viața din peșteri.
În acea perioadă Emil Racoviță ocupa postul de subdirector la Observatorul Oceanologic din Banyuls-sur-Mer (OOB), din Franța, mai cunoscut sub numele de „Laboratorul Arago”, aflat sub patronajul Universității din Sorbona. De altfel, marele savant român ocupase și postul de șef de lucrări la Sorbona.
În vara anului 1904, în timpul unei croaziere de cercetare pe care personalul laboratorului o întreprindea in bazinul răsăritean al Mediteranei, Racovită a făcut o vizită de studiu în Cuevas del Drach. Cele trei zile petrecute de savantul român în peșteră au schimbat istoria științelor naturale.
Aici, în apele lacului Martel, Racoviță a descoperit un mic crustaceu, încă necunoscut în lumea științifică, pe care l-a denumit Typhlocirolana moraguesi (moraguesi de la numele proprietarului de la acea dată al peșterii, Ferran Moragues).
Expediția lui Emil Racoviță în peșterile Drach a reprezentat un moment esențial în formarea unui domeniu științific nou, devenind un capitol important în istoria speologiei.
În 1905, Racoviță a publicat în Buletinul Societății Zoologice a Franței studiul Typhlocirolana Moraguesi – izopod acvatic care locuiește în Peșterile Drach (Insulele Baleare).
În urma acestei descoperiri, Racoviță a devenit fascinat de domeniul de cercetare a vieții din peșteri și a renunțat complet la cercetarea ecosistemelor oceanice dedicându-se total noului domeniu inventat de el, biospeologia.
Până la acest moment, lucrările științifice existente cu privire la viața din peșteri conțineau opinii divergente și nu ofereau o imagine unitară, de ansamblu, asupra faunei din aceste medii subpământene. Pentru a-și forma propria opinie pe acest subiect, Emil Racoviță a pornit la explorarea peșterilor din Munții Pirinei, împreună cu Rene Jeannel, un entomolog francez (ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor), cu care a legat o lungă prietenie. Acesta a fost membru de onoare al Academiei Române și director al Muzeului Național de Istorie Naturală al Franței.
În urma acestor cercetări, Emil Racoviță a publicat în anul 1907 celebra lucrare Eseu despre problemelor biospeologiei (Essai sur les problèmes biospéologiques), considerat unanim certificatul de naștere al biospeologiei. Datorită calității și consistenței ideilor pe care le cuprinde acesta este considerat și astăzi un document interesant și util.
În continuare Racoviță s-a dedicat total acestui domeniu și a înființat programul internațional de cercetare „Biospeologica” care avea ca scop studiul faunei peșterilor și reconstituirea istoriei naturale a domeniului subteran. În scurt timp, prin eforturile cercetătorilor care au aderat la acest program, până în 1919 au fost studiate 800 de peșteri din Europa și nordul Africii și au fost publicate 41 de lucrări științifice.
În anul 1919 Emil Racoviță a fost invitat să vină la Cluj-Napoca pentru a sprijini înființarea primei universități românești din Transilvania. Racoviță a acceptat propunerea, cu un singur amendament: crearea în cadrul noii universități a unui institut de cercetări științifice.
În 1920 ia naștere Institutul de Speologie din Cluj, considerat primul institut din lume dedicat exclusiv cercetării peșterilor și vieții subterane. Pe lângă numeroși cercetători români, Racoviță aduce la Cluj și o echipă de biologi de renume mondial: francezii Jules Guiart și Rene Jeannel și elvețianul Alfred Chappuis.
„Biospeologica“ se mută la Cluj-Napoca, care devine astfel centrul biospeologiei mondiale.
Racoviță a fost președinte al Academiei Române în trei mandate. Bilanțul activității sale este unul spectaculos: a explorat peste 1.200 de peșteri în Europa și Africa, a strâns o colecție de 5.000 de animale subterane și a publicat 66 de lucrări însumând aproape 6.000 de pagini.
Cercetările efectuate de Emil Racoviță în Cuevas del Drach în anul 1904 au fost esențiale în dezvoltarea biospeologiei, fiind una dintre primele expediții care au dus la fondarea biospeologiei ca știință distinctă. În cinstea acestui eveniment, în Palma de Mallorca, capitala insulei Mallorca, a fost amplasată o statuie a savantului român, prin grija Fundației Iosif Constantin Drăgan. Statuia se află pe Avenida Gabriel Roca, cunoscută ca Paseo Maritimo, în zona debarcaderului Can Barbara.
Ca o curiozitate, Emil Racoviță apare în prima fotografie subacvatică din lume. Poza a fost făcută în 1899, de către fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan în timpul unei cercetări în zona Banyuls-sur-Mer din sudul Franței.
Emil Racoviță (1868-1947) provine dintr-o veche familie de boieri din Moldova, din rândurile căreia au făcut parte mai mulți domnitori ai țărilor românești. Mihai Ion Racoviță (cca. 1660 – iulie 1744) a domnit în mai multe rânduri în Moldova și Țara Românească. Constantin Racoviță (1699-1764), fiul lui Mihai Racoviță, a fost domn al Moldovei și, ulterior, al Țării Românești. Ștefan Racoviță (1713-1782) a fost domn al Țării Românești între 1764-1765.
Ana Racoviță (1834-1874), a fost soția medicului Carol Davila și mama scriitorului Alexandru Davila.
Gheorghe Racoviță, tatăl lui Emil Racoviță, a fost unul dintre fondatorii societății „Junimea“ din Iași.
În școala primară Emil Racoviță l-a avut ca învățător pe Ion Creangă. La liceu i-a avut profesori pe istoricul Alexandru D. Xenopol, chimistul Petre Poni și geologul Grigore Cobălcescu. A urmat Dreptul la Paris și a absolvit Facultatea de Științe de la Sorbona.
La vârsta de 25 de ani a fost ales membru al Societății de Zoologie din Franța. În 1897-1899 a participat ca naturalist la expediția antarctică belgiană, la bordul navei Belgica. Cu această ocazie Emil Racoviță a realizat un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată și a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc.
